Salata de sardine

Această salată este foarte asemănătoare cu salata grecească tradițională, singura diferență este dressingul și sardinele. Este o salată ușor de pregătit și extrem de gustoasă.

 

Ingrediente

Pentru dressing

2 linguri de ulei de măsline extra virgin
1 lingură oțet balsamic
1 lingură de muștar 
1/2 linguriță de miere 
sare de mare și piper proaspăt măcinat

 

Pentru salată
1 salată verde mică 
1 cutie de sardine în ulei
100 g brânză feta, tăiată cuburi
5-6 roșii, tăiate felii
1 ceapa roșie, tăiată inele
20 de măsline negre
1 ardei, tăiat inele subțiri
1 castravete, feliat
mărar proaspăt, tocat mărunt
10 - 12 frunze de mentă, tocate

 

 

Mod de preparare

 

Cum se prepară dressingul:

Toate ingredientele pentru dressing se pun într-un bol și se amestecă, până se obține un sos cremos.

 

Cum se prepară salata:

Frunzele se spală, se usucă și se rup bucăți mici. Se pun într-un bol, iar deasupra se adaugă roșiile, ardeiul, ceapa, mărarul și măslinele.

 

Se toarnă dressingul peste ingrediente și se amestecă ușor.

 

Amestecul din bol se aranjează pe un platou de servit, deasupra se adaugă cubulețele de brânză feta și bucăți mici de sardine.

 

 

Savurați cu plăcere!