Ardei umpluți

Marcela
imaginea utilizatorului Marcela
Este o rețetă tradițională, care cred că o cunoaște fiecare gospodină. Acum pot să spun că este una dintre rețetele preferate ale familiei mele.

În copilărie aveam oroare de sarmale și ardei umpluți, pentru că petrecându-mi vacanțele în nordul țării, gustasem destule „delicatese” cu prăjeli în untură și bucăți zdravene de slănină, i-am îndrăgit abia când am înțeles că pot să-i gătesc altfel și sănătos.

 

Secretul este să folosim doar un pic de ulei și să schimbăm proporțiile. Din formula clasica: 20% carne și legume, și 80% orez, într-una mult mai delicioasă, dar și sănătoasă: 40% legume, 40% carne și doar 20% orez.

 

Ingrediente

1 kg piept de pui

3 cepe

4-5 morcovi

o rădăcină de țelină;

300 gr ciuperci champignon

20-30 de ardei

300 gr roșii

1 cană (de 250 ml) de orez

2-3 linguri ulei de măsline

1 l suc de roșii

sare și condimente după gust și câteva frunze de varză proaspătă sau murată.

 

Mod de preparare

Întâi spălam și curățăm legumele. Ceapa o tocăm mărunt și o punem într-o tigaie încinsă, cu puțin ulei.

 

Morcovul și țelina le tăiem în cuburi mari și le mărunțim în combina de bucătărie. Este metoda mea, care-mi economisește din timp și răbdare. Altfel ați putea să le dați pe răzătoare sau să le tocați mărunt.

 

 

Punem legumele în tigaie peste ceapă și le gătim la foc mic aproximativ 5 minute, amestecând periodic.

 

 

Apoi tăiem ciupercile felioare și la adăugăm la legume.

 

 

Roșiile le tocăm sau radem, eu iarăși am ales metoda rapida. Punem și roșiile în tigaie, săram, piparăm și lăsăm să se gătească la foc mic, până scade lichidul din compoziție.

 

 

Pregătim ardeii: spălam, înlăturam codița și semințele.

 

 

Pieptul de pui îl tăiem cuburi potrivite. Orezul îl spălam până rămâne apa limpede. Când s-a evaporat lichidul din tigaie, adăugăm orezul și carnea. Le amestecam și luam tigaia de pe foc.

 

Când s-a răcit un pic umplutura, așezam câteva frunze de varză (murata în cazul meu) la fundul unui vas adânc și începem să umplem ardeii.

 

 

Așezăm ardeii cu „gura în sus”, îi acoperim cu frunzele de varză rămase și turnăm sucul de roșii (îmi place să folosesc din cel făcut acasă de mama-soacră, dar de data aceasta a fost unul din comerț). Apoi completăm cu puțină apă fierbinte, ca lichidele să ajungă până la jumătatea ardeilor.

 

 

Îi coacem în cuptorul încins la 200 grade, 1 ora și 40 minute. În ultimele 20 minute, scoatem capacul ca să se evapore un pic sosul în care fierb ardeii.

 

 

Servim ardeii umpluți tradițional, cu smântână!

 

 

Pofta buna de la Marcela!