Pulpe de pui cu orez și legume la cuptor

Uită-te ce ingrediente ai prin casă și încearcă o rețetă de pulpe de pui pentru tine și cei dragi.

 

Ingrediente

1 kg pulpe de pui

200 g de orez

300 g de conopidă

250 g roșii

250 g de ardei

150 g praz sau ceapă

sare și piper

 

Mod de preparare

Ceapa se taie inele, ardeiul se curăță de cotor și semintă, și se taie fâșii, roșiile se taie bucăți mai mici, iar conopida se desface în buchetele.

 

 

Toate legumele se aranjează într-un vas termorezistent. Deasupra se presară orezul spălat și se toarnă 150-200ml de apă. Legumele și orezul se condimentează cu sare și piper.

Deasupra se aranjează pulpele de pui și se acoperă cu o folie de aluminiu.

 

 

Vasul se dă la cuptor timp de 50-55 de minute, la temperatura de 180 de grade C. Se scoate folia de aluminiu și se mai lasă încă 25-30 de minute.

Poftă bună!