Frittata cu șuncă, mazăre și brânză feta

O omletă umplută cu cuburi de șuncă, mazăre și brânză feta - o rețetă delicioasă pentru un brunch sau un prânz ușor.

Ingrediente

 

un pumn de mentă, tocată mărunt

50g de mazăre congelată, decongelată

100g de șuncă prăjită, se taie în cuburi

4 ouă, bătute

1 lingură de ulei de măsline

100g brânză feta, ruptă în bucăți

ketchup (opțional)

 

Mod de preparare

Într-un bol mare se amestecă ouăle bătute, frunzele tocate de mentă, mazărea și cuburile de șuncă. Se asezonează cu sare și piper.

Într-o tigaie se încinge uleiul, se adaugă amestecul de ou și cu ajutorul unei spatule, se împing ouăle de pe marginile exterioare spre interior, pentru a se găti mai ușor.

Se adaugă bucățile de feta și se prepara 2-4 minute.

Se încălzește cuptorul, funcția grill.

Tigaia se pune în cuptor, sub grill și se prepara 3-4 minute, până partea de sus se rumenește.

Frittata se servește caldă.

 

Savurați cu plăcere!