Cartofi cu ciuperci în straturi

Sățios și foarte gustos, cartofii cu ciuperci în straturi sunt delicioși și la prânzul în familie, dar și la cină.

 

Ingrediente

1 kg ciuperci

1 kg cartofi

200 g cascaval

2 oua

1 ceapa

1 ardei gras

6 catei de usturoi

piper, ulei, sare

 

Mod de preparare

 Curata ceapa, ardeiul si toaca-le marunt. Spala ciupercile, iar pe cele mari taie-le felii. Incinge vreo sase linguri cu ulei, caleste ceapa, pune apoi ardeiul, iar la final, adauga ciupercile, usturoiul pisat, un praf de sare si unul de piper. Lasa pana ce scade zeama de la ciuperci.

 

 Intre timp, pune cartofii la fiert in coaja. Cam dupa 20 de minute, clateste-i cu apa rece, decojeste-i si, cand s-au mai racit, taie-i in felii.

 

Unge un vas cu ulei si asaza un strat de cartofi, altul de ciuperci, rade cascaval din belsug, apoi continua in acelasi fel (ultimul strat sa fie de cartofi ). Bate ouale si toarna-le deasupra cat mai uniform, iar daca ti-a ramas cascaval, presara putin.

Da la cuptor 20-25 de minute.

 

 

Pofta mare!