Cum să prepari cel mai gustos sos pesto
Originar din zona de nord a Italiei, sosul Pesto și-a făcut cu ușurință loc în bucătăriile gurmanzilor din întreaga lume datorită gustului său delicios.
Denumirea preparatului italian vine de la verbul "pestare", care înseamnă "a zdrobi", și face referire la modalitatea tradițională de obținere a sosului. În vremurile străvechi, dar și în prezent, pesto este pregătit într-un mojar de marmură prin strivirea ingredientelor cu ajutorul unui pistil de lemn.
Ingrediente:
4 buchete de busuioc
30 grame (aproximativ 2 linguri) muguri de pin
500 grame aproximativ de parmezan ras
20-40 grame de brânză Pecorino rasă
1-2 căței de usturoi
10g sare grunjoasă
50 ml ulei de măsline
Mod de preparare
Înainte să te apuci, trebuie să ții cont de două lucruri: în primul rând, să ai un mojar și un pistil, iar în al doilea rând, să te miști foarte repede ca să nu se oxideze ingredientele.
Pasul 1: Spală frunzele de busuioc în apa rece și usucă-le pe un prosop, fără să le freci.
Pasul 2: Zdrobește mugurii de pin și cățeii de usturoi în mojar până când ajung să formeze o pastă.
Pasul 3: Adaugă sare și frunze de busuioc puțin câte puțin și amestecă-le cu mișcări circulare până se omogenizează. Abia la sfârșit, când ai obținut o pastă verde.
Pasul 4: Adaugă parmezanul și brânză Pecorino și amestecă bine.
Pasul 5: Toarnă un strat subțire de ulei de măsline care ajută la amestecarea perfectă a ingredientelor.
Savurați cu plăcere!






















