Ardei pane

Ardei pane gata in numai 15 minute, dupa o reteta foarte simpla. Cina ideala pentru toata familia.

 

Ingrediente

 8 ardei grasi mici
 250 g crema de branza
 100 g telemea
 150 g bacon
 sare

 

Pentru prajit:

 500 ml lapte batut
 faina
 pesmet auriu
 ulei

 

Mod de preparare

 Ardeii curatati de seminte si nervuri se fierb 2 minute in apa clocotita cu sare si apoi se lasa la scurs.

 

Baconul se prajeste si se taie cat mai mic, apoi se amesteca bine cu cele doua tipuri de branza.

 

 Ardeii bine scursi se umplu cu amestecul de branza si se trec prin lapte batut si apoi prin faina.

 

 Se lasa 2 minute asa, se trec din nou prin lapte batut si apoi prin pesmet. Se pun la prajit in baie de ulei incins si se scot pe servete de hartie.

 

Ardeii pane se servesc reci sau calzi.

 

 

Pofta mare!