Piept de pui in crusta de fulgi de porumb

Iata o reteta ce nu iti va lua mai mult de 10 minute pentru a o prepara si 30 pentru a o coace. Este delicioasa si poate fi preparata chiar si atunci cand ai musafiri neasteptati la masa.

 

Ingrediente 

1 kg pipet de pui

½ cana faina

2 oua

o punga fulgi de porumb neindulciti

3 linguri unt

1 lingurita cimbru uscat

1 lingurita piper cayenne

2 lingurita booia de ardei dulce

sare si piper negru

 

Cum se prepara 

Preincalzeste cuptorul la 180 grade C. Tapeteaza o tava cu hartie de copt.

Taie pieptul de pui in bucati de dimensiunea dorita. Tine insa cont ca acesta se strange in momentul prepararii. Asezoneaza apoi cu sare si piper negru proaspat macinat.

Intr-o farfurie adauga faina, piperul cayenne, boiaua, amesteca bine si sareaza dupa gust.

Intr-un castron sau farfurie adanca bate ouale bine si asezoneaza-le cu sare si piper negru macinat.

Intr-o alta farfurie adauga fulgii de porumb.

Trece fiecare fasie prin amestecul de faina, prin ou, apoi din nou prin faina, si prin ou, iar la final trece-l prin fulgii de porumb. Asigura-te ca acestia se prind foarte bine de bucatile de pui.

Asaza bucatile de pui in tava si stropeste-le cu unt topit. Coace puiul timp de 30 de minute.

 

Cum se serveste puiul in crusta de fulgi de porumb

Puiul in crusta de fulgi de porumb merge perfect alaturi de o garnitura de legume la aburi sau alaturi de o salata de sezon.

Sfat! Daca nu iti place pieptul de pui, poti folosi orice alta parte a puiului pentru a prepara aceasta reteta.

 

 

Pofta buna!