Reteta de post: Super-salata cu sfecla rosie si avocado

Marcela
imaginea utilizatorului Marcela
Chiar daca este o salata cu putine ingrediente si foarte usor de preparat, o putem numi fara ezitare super-salata! Pentru ca ambele ingrediente principale sunt numite super alimente!

 

Avem nevoie de:

 2-3 sfecle rosii mici; 1 avocado; 1/2 ceapa rosie; 1 lingura seminte de dovleac; ulei de masline; suc de lamaie dupa gust; sare roza de Himalaya (sau simpla); piper negru.

 

Mod de preparare:

Sfeclele rosii le coacem invelite bine in folie de aluminiu la 200 grade C, cam 20 minute. Inainte de a le trimite in cuptor, faceti cateva gauri in folia de aluminiu cu ajutorul unei scobitori, ca sa poata iesi aburii.

 

 

Dupa ce s-au copt le dezvelim din folia de aluminiu si le trecem prin apa rece, asta ne va usura considerabil curatarea lor.

 

 

Dupa ce s-au mai racit, le taiem cuburi cu laturile de maxim 1 cm. Acesta va fi primul strat.

 

 

Apoi ne vom ocupa de avocado. Intai il taiem in jumatate, iar dupa, pentru a-l curata in asa fel incat sa pastram miezul intreg, ii facem o crestatura usoara de-a lungul, cu cutitul, ca sa taiem doar coaja, nu si miezul. 

 

 

Apoi il feliem si il asezam peste cuburile de sfecla.

 

 

Ceapa rosie o taiem fasii subtiri.

 

 

Si o presaram peste sfecla, dar imprejurul feliilor de avocado.

 

 

Semintele de dovleac (eu am folosit neprajite) le tocam usor cu un cutit si le presaram peste avocado.

 

 

Stropim totul cu ulei de masline si condimentam cu sare de Himalaya, si piper negru proaspat macinat.

Iar la final stropim salata si cu sucul de lamaie.

 

 

 Si... voila!

 

 

Pofta mare!