Lasagna cu piept de rata si ciuperci

Victoria
imaginea utilizatorului Victoria
Lasagna este un preparat gustos si satios.

 

Ingrediente

400g piept de rata, 200 g ciuperci, 1 ceapa mare, 1 morcov, 7 foi lasagna, 200g cascaval, 4 rosii, sare si piper.

 

Pentru sos:

50g unt, 2 linguri faina, 600g lapte, sare.

 

Mod de preparare
Pregatim umplutura pentru lasagna:

Taiem ceapa, ciupercile, rosiile si pieptul de rata cubulete mici. Morcovul il dam prin razatoare.

 

 

Calim ceapa in cateva linguri de ulei, apoi adaugam morcovul. Dupa 1 minut adaugam pieptul de rata. Punem capacul si lasam pana se pregateste pieptul. Cand este gata, adaugam rosiile si ciupercile, asezonam cu sare si piper, si mai lasam 5-7 minute la foc mic. 

 

 

Intre timp punem apa la fiert cu putina sare. Cand fierbe, adaugam cate 2 foi de lasagna si lasam 2 minute sa fiarba, apoi le scoatem si le lasam sa se scurga de apa.

 

Preparam sosul alb din doua linguri de faina si 50g de unt. Amestecam cu o lingura de lemn, astfel incat sa nu ramana cocoloase. Punem pe foc mic si lasam 1-2 minute, amestecand continuu. Adaugam laptele si amestecam pana rezulta un sos nu prea gros.

 

Ungem un vas termorezistent cu putin sos, adaugam un strat de foi, apoi 1/2 din umplutura si cateva felii de cascaval. Repetam cu un strat de sos, apoi un rand de foi de lasagna, umplutura, felii de cascaval si alt strat de sos. Ultimul strat trebuie sa fie de foi, sos si cascaval.

 

 

Dam lasagna la cuptorul preincalzit, 30 - 40 de minute, la foc mediu. 

Pofta buna!