Crap fript cu legume coapte si sos frantuzesc de cascaval

Marcela
imaginea utilizatorului Marcela
O bunatate de peste cu legume coapte si sos frantuzesc, perfect pentru o cina in familie :)

 

 

Avem nevoie:

Un crap (proaspat ) sau cativa daca serviti pentru mai multe persoane; 2 dovlecei; 1 vanata; cativa ardei; 200 gr cascaval gauda sau ementaler; 50 ml vin alb sec; 2 catei de usturoi; 2 linguri smantana; ulei de masline; sare; condimente dupa gust.

 

Mod de preparare

Pestele curatat si spalat il saram si apoi il "masam" cu o mixtura de ulei de masline si condimente ( eu am folosit oregano si rosmarin, uscate si macinate).

Lasam pestele la marinat cam o ora, la frigider.

 

 

Intre timp pregatim legumele. Dovleceii ii decojim,

 

 

vinetele doar partial ( fisii ), ardeii ii spalam si-i lasam intregi.

 

 

Intr-o tava asezam dovleceii si vanata, taiate rondele nu prea subtiri. Le stroim cu ulei de masline, saram si condimentam dupa gust ( am ales piper negru si sare cu plante aromate). Le amestecam apoi cu mainile ca sa se "imbrace" frumos legumele cu uleiul si condimentele. Apoi, asezam alaturi si ardeii, dam la cuptorul incins la 250 grade C, cam 20 minute ( la functia grill ). Nu uitati sa intoarceti o data legumele, sa se rumeneasca pe ambele parti.

 

 

Cand scoatem legumele din cuptor, punem imediat pestele. Tot la grill, doar ca micsoram temperetura la 200 grade si-l frigem pe ambele parti, pana se rumeneste frumos (cam 40 minute ). Sfatul meu este sa asezati pestele pe o plasa, ca cea pentru frigarui cu o tava asezata dedesupt, pentru sucurile ce vor picura din peste. Astfel pestele se va frige frumos pe ambele parti.

 

 

In timp ce se coace pestele pregatim sosul de cascaval.

 

Sosurile cu cascaval sunt superbe oricum le-ati prepara, doar ca eu am o reteta mai dietetica. (Si pestele, si legumele vor fi destul de modeste in calorii si nu mi-ar place sa stricam totul cu sosul.) Este un mod foarte simplu si foarte frantuzesc de preparare: cascavalul dat pe razatoarea mare vinul, usturoiu pisat si piperul, se pun intr-un castronas si se fierb la foc mic, pana se topestese cascavalul si se omogenizeaza.

 

 

Amestecam continuu, iar la final adaugam smantana. Un sfat: ca sa nu vi se branzeasca sosul puneti smantana intr-un bol si adaugati peste ea 1-2 linguri din sosul fierbinte, amestecati si abia apoi incorporati smantana in sos. Astfel aducem smantana mai aproape de temperatura sosului si obtinem o masa foarte omogena si cremoasa. Acest sos este practic universal: merge perfect si cu pestele, si cu legume, si cu cartofi natur, si la carne si chiar la salate. Este un deliciu!

 

 

Cand e gata pestele, il "culcam" intr-un platou si-i asezam alaturi legumele coapte. Dupa care stropim legumele cu sosul de cascaval.

 

 

Restul de sos il servim la masa intr-un bol si nu sperati ca va ramane macar un pic pentru a doua zi.

 

 

Se "topeste" totul cat ai clipi :)

 

 

Pofta mare!