Afla ce iti rezerva astrele pentru 20.06.2018

Află ce îți rezervă astrele în această zi.

HOROSCOP BERBEC MIERCURI 20 IUNIE

Primeşti veşti excelente din relaţia ta cu lumea, ca atare petrece cât mai mult timp în compania grupurilor largi de oameni, pentru că de acolo vin cele mai interesante informaţii.

Ai putea cunoaşte persoane noi, cu şansa ca, se aici, să se nască prietenii de succes şi de durată, pentru că descoperi în jur oameni cu care ai multe în comun, care privesc lucrurile la fel ca tine şi care simt faţă de tine aceeaşi afinitate ca şi tu faţă de ei.

Dintre străinii care îţi apar azi în cale se poate număra şi cineva care ţi-ar putea deveni, în timp, cel mai de nădejde prieten, deci caută-l!

HOROSCOP TAUR MIERCURI 20 IUNIE

Conflictele cu tentă financiară sunt la ordinea zilei azi, fie că e vorba de recuperarea unor bani, fie că e vorba de discuţii strict familiale cu privire la sumele pe care le manipulaţi fiecare acasă.

Merită să te lupţi pentru drepturile tale băneşti, chiar dacă ar însemna să-ţi faci inamici peste tot.

Dacă ştii că meriţi o anumită sumă de bani pentru un serviciu prestat în beneficiul altuia şi acesta nu te-a plătit aşa cum se cuvenea, adu-i aminte, chiar cu un dram de tupeu, pentru că de bună voie nu va scoate banii din buzunar.

HOROSCOP GEMENI MIERCURI 20 IUNIE

Situaţia financiară cunoaşte o clarificare, printr-o strategie nouă pe care o pui singur la cale.

Nu neapărat o şi pui în practică tot acum, ci mai mult schiţezi direcţiile de abordare pentru perioada următoare ca să ştii pe ce poţi să te bazezi.

Îţi pui mintea la contribuţie ca să găseşti soluţii salvatoare pentru a ţine sub control bugetul şi se pare că ai calităţile necesare pentru a face faţă cu brio! Poţi încheia noi contracte în avantajul afacerilor tale, poţi face o analiză retroactivă ca să ştii de unde vii şi încotro te îndrepţi.

HOROSCOP RAC MIERCURI 20 IUNIE

Taci şi suportă unele condiţii care nu prea îţi convin, la prima vedere.

Nu-ţi place deloc să o faci pe umilul, când tu ai o atitudine de lider şi orgolii imense, dar de data aceasta vei vedea că o poziţie inferioară, un ton scăzut şi puţină modestie nu strică deloc.

Ai multe de câştigat de pe urma unei astfel de atitudini, după principiul capul tăiat sabia nu-l taie. Taci şi suportă unele condiţii defavorabile acum, pe moment, pentru că ceea ce poţi obţine de pe urma unui astfel de comportament, chiar merită efortul.

HOROSCOP LEU MIERCURI 20 IUNIE

Ai multe motive de satisfacţie, de parcă ţi s-ar oferi, chiar din mai multe direcţii, exact acele lucruri de care avea nevoie inima ta.

Cel mai bine ar fi să te bucuri cu măsură, totuşi, să nu te entuziasmezi prea tare, ci să aştepţi ca lucrurile să se aşeze pe un teren mai sigur înainte de a spune tuturor cu ce te lauzi!

Cea mai mare bucurie e anturajul pozitiv în care te afli, pentru că ai norocul de a atrage alături de tine oameni tonici, veseli, optimişti, care îţi ridică şi ţie moralul.

Totuşi, undeva în adâncul inimii a rămas o fărâmă de prudenţă care-ţi spune că ceva ciudat se mai poate întâmpla în orice clipă.

HOROSCOP FECIOARĂ MIERCURI 20 IUNIE

Nu ai parte de colaboratori de încredere, de parcă ai fi nimerit într-un grup de persoane aiurite, superficiale, care fac tot posibilul să scape de responsabilităţi cât mai repede.

Cum să te bazezi pe sprijinul lor când ei nu se gândesc decât la distracţie, la concediu, la orice, numai la muncă nu?

N-ai cu cine lucra! Ori îi obligi să se apuce serios de treabă, ori îţi vezi singur de sarcinile asumate, pentru că, alături de ei, ai putea avea şi tu de suferit.

Neseriozitatea lor ar putea afecta şi reputaţia ta.

HOROSCOP BALANȚĂ MIERCURI 20 IUNIE

Ai prea multe de făcut şi, pentru că vrei să te împarţi între atâtea sarcini, practic nu o rezolvi pe niciuna aşa cum ar trebui.

Fii exigent şi alege, dintre toate problemele pe rol, doar una de care să te ocupi prioritar, altfel consumi timp şi energie pe atât de multe planuri fără să ajungi la nici un rezultat satisfăcător.

Nu poţi fi eficient făcând şi una şi alta, împărţindu-te pe atâtea fronturi simultan, pentru că nu faci altceva decât să laşi loc de greşeală şi epuizare fizică. Ar trebui să stabileşti priorităţile acestei zile şi să le iei pe rând, una câte una, nu pe toate odată!

HOROSCOP SCORPION MIERCURI 20 IUNIE

Eşti blocat într-un punct sensibil şi nu găseşti în tine forţa sau motivaţia de a trece peste el.

Ai avea nevoie de încurajări de pe margine, de susţinerea celor din jur, dar, când te uiţi în preajma ta, nici aceştia nu sunt în toane mai bune, ca atare ziua pare să fie ratată din multe puncte de vedere, având impresia că baţi pasul pe loc.

Dacă vezi că nimic nu înaintează, ocupă-te de cu totul alte aspecte, mai banale şi mai simple, pentru că cele cărora le acorzi mai multă importanţă nu înaintează.

O zi de pauză ar fi de preferat, dar dacă nu ţi-o poţi permite, nu te crampona de piedici, fă altceva!

HOROSCOP SĂGETĂTOR MIERCURI 20 IUNIE

Unii nu vor aprecia modul tău mai independent de a rezolva problemele, deci să nu te mire că vor apărea critici şi dispute aprinse împotriva ta. Tu vezi-ţi de treaba ta aşa cum consideri că e mai bine pentru tine, fără să pleci urechea la sămânţa de scandal care planează în jur.

Du ce ai început la îndeplinire şi le vei demonstra prin exemplu personal că ideile tale sunt mai bune şi că metoda ta e cea mai potrivită.

Dacă îi laşi să te oprească din elan, şansa ta de afirmare scade! Fii tu însuţi, chiar dacă nimeni nu te aprobă!

HOROSCOP CAPRICORN MIERCURI 20 IUNIE

Te simţi blocat într-o zonă în care nu se mai întâmplă nimic şi e normal să fii dezorientat şi să nu mai ştii ce să faci.

Să laşi lucrurile aşa, cu speranţa că se vor rezolva de la sine, sau să acţionezi în vreo direcţie, ca să depăşeşti impasul? Înainte de a face sau decide ceva, ar fi bine să discuţi cu cineva care are mai multă experienţă, pentru că tu te simţi, momentan, golit de inspiraţie.

Consideri că ai încercat tot ce se putea face şi acum nu mai ai alte idei, ca atare e bine să ceri ajutor din afară.

Nu încerca să le faci singur, nu le ştii tu chiar pe toate, ca atare discuţia de azi poate face brusc lumină în mintea ta şi din nimic deja pare să se nască totuşi ceva!

HOROSCOP VĂRSĂTOR MIERCURI 20 IUNIE

Nu te lăsa impresionat de lacrimile sau poveştile triste ale celor din jur care încearcă să umble la coarda ta sensibilă.

Tu nu eşti aşa acum, de data aceasta eşti mult mai puternic, nu ţii cont de slăbiciuni, ca atare fragilitatea afişată de cei din jurul tău e un avantaj pentru tine ca să ieşi în faţă să te remarci.

Când îi vezi pe alţii emotivi şi timizi, profiţi de auspiciile bune care te propulsează direct în faţă.

Tu nu dai dovadă de sensibilitate acum, ci dimpotrivă, eşti mai ambiţios şi ai ceva de spus înaintea tuturor.

HOROSCOP PEȘTI MIERCURI 20 IUNIE

E posibil să dai piept cu greutăţi de netrecut, care te-ar putea obliga să-ţi schimbi radical modul de a privi unele lucrurile sau de a te comporta într-o anumită situaţie.

Poate accepţi, de voie sau de nevoie, o mare modificare în stilul tău de acţiune, şi de aici vor apărea şi rezultatele favorabile.

Nu e o zi propice reuşitelor, dar este favorabilă altor abordări decât înainte, deci e bine să te foloseşti o astfel de conjunctură pentru a descoperi o altă viziune necesară evoluţiei tale viitoare.